În perioada 1965–1980, mii de muncitori români au plecat din țara lor pentru a contribui la dezvoltarea țărilor arabe. Fără nume trecute în cărțile de istorie, fără statui ridicate, acești oameni au construit poduri de progres, drumuri de speranță și orașe care strălucesc și astăzi. Din Siria până în Iordania, ei au clădit cu trudă, pricepere și sacrificiu, lăsând o moștenire de neuitat.
Amintirea lor trăiește în fiecare construcție ce atinge cerul, în fiecare fabrică ce dă viață și în fiecare cale ferată ce leagă destine. Prin munca lor, România a fost mai mult decât un partener – a fost un pod între culturi și o lumină a progresului în locuri unde soarele arde și speranța rămâne vie.
Acest cântec îi onorează pe ei, pe românii care, prin sudoarea frunții, au construit nu doar structuri de beton, ci și povești de glorie.
Versuri
Prin deșerturi fierbinți și sub soare arzător,
Munceau românii cu suflet arzător.
Sub mâinile lor s-au ridicat orașe,
Povești de glorie, sculptate în pașii noștri.
În Iordania, pe șantier de speranțe,
Turnuri se-nalțau, chemând noi alianțe.
În Siria, drumuri legau destine,
Români trudind pentru mâine.
Din Carpați până la pustiul fierbinte,
Visul lor devenea punte.
Eroi fără nume, lumina au dus,
De la sate uitate la deșertul ascuns.
România, pod al culturii și-al muncii,
O flacără vie în inima lumii.
Pe șantier din Amman, ei vise clădeau,
Fabrici, spitale, un viitor desenau.
Poezii de beton în fiecare colț,
Românii au fost mai mult decât oaspeți. x2
Eroi fără nume, lumina au dus,
De la sate uitate la deșertul ascuns.
România, pod al culturii și-al muncii,
O flacără vie în inima lumii.
Amintiri de aur pe harta străină,
Românii au construit o lume divină.
Sub stele arabe, povestea rămâne,
Românii au fost poduri, speranțe comune.
السلام بين الشعوب – Pace între popoare!
