Cine este compania care administrează arta-digitala.ro?

VELDESIGN WEB SOLUTIONS SRL (denumită în continuare “arta-digitala.ro”, “noi” sau similar) este o companie pe acțiuni din România, având sediul în Municipiul București, Sector 1, Str. Mircea Vulcănescu, nr. 94, corp C, camera 1, ap. 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J40/11980/2017, cod fiscal RO37938405. VELDESIGN WEB SOLUTIONS SRL administrează proiectul online arta-digitala.ro.

Arta-digitala.ro este o platformă care are ca scop principal furnizarea de conținut artistic digital, inclusiv muzică și alte forme de artă generate prin inteligență artificială. Pentru a ne putea îndeplini acest scop, intrăm în contact cu utilizatorii noștri în diverse momente și le oferim o platformă prin care pot explora și aprecia lucrările noastre.

Documentul de mai jos este foarte important, deoarece explică de ce avem nevoie de anumite date cu caracter personal pentru a putea furniza anumite servicii. Te rugăm să-l citești cu atenție, deoarece ne-am străduit să explicăm aici o serie de principii și concepte utile atât în interacțiunea cu site-ul nostru, cât și în mediul online, în general.

Îți vom povesti, de asemenea, ce drepturi ai în legătură cu datele personale pe care le prelucrăm, precum și ce acțiuni poți întreprinde pentru a înțelege și controla mai bine volumul de date personale care îți sunt prelucrate în mediul online.

Toate proiectele online îți vor spune că iau în serios modul în care tratează prelucrarea datelor cu caracter personal. E ca și cum ți-ar spune cineva necunoscut că te prețuiește și te respectă. Noi ne-am gândit că, de la afirmația în cauză și până la dovedirea ei, e mult de lucru, așa încât ne-am propus să îți demonstrăm, zilnic, ori de câte ori interacționezi cu noi, că arta-digitala.ro este un proiect serios. Așa vei trage singur concluzia că ne pasă, cu adevărat, de tine și de datele tale.

Ce sunt datele cu caracter personal?

Potrivit GDPR, „date cu caracter personal” înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoană vizată”). O persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.

Nu există o listă a datelor cu caracter personal, iar GDPR nu impune statelor să realizeze o astfel de listă, pentru simplul motiv că o dată poate deveni într-un anumit context dată cu caracter personal, iar în alt context să fie pur și simplu o informație fără valoare de dată cu caracter personal.

Iată câteva exemple de date cu caracter personal:

  • Numele;
  • Domiciliul sau reședința cuiva;
  • O adresă de e-mail
  • Numărul de buletin, pașaport sau carte de identitate;
  • Date privind locația (de exemplu, funcția de date privind locația disponibilă pe un telefon mobil);
  • Un IP;
  • Un cookie ID;
  • Un număr de înmatriculare al unei mașini.

După cum se vede, definiția datelor cu caracter personal mai conține câteva elemente importante:

Datele personale vizează informații privind persoanele fizice, nu persoane juridice. Distincția e importantă pentru că, spre exemplu, numărul de înregistrare de la Registrul Comerțului, Codul fiscal ori alte elemente de identificare ale unor companii nu sunt date cu caracter personal.

Informațiile pe care le colectăm

Arta-digitala.ro colectează datele personale în două modalități importante:

  1. Informație furnizată direct de tine, prin intermediul formularelor disponibile pe arta-digitala.ro (spre exemplu, ca urmare a înregistrării ca membru, a solicitării unui serviciu sau a abonării la newslettere).
  2. Informații pe care le obținem atunci când folosești serviciile noastre, cum ar fi istoricul interacțiunilor tale cu newsletterele noastre pentru a putea adapta comunicările la interesele tale.

Date furnizate de tine, în mod direct

Arta-digitala.ro utilizează formulare prin care poți face cont, poți comenta la articole sau te poți înregistra la newsletterele informative.

Acestea includ câmpuri precum numele, adresa de e-mail, numărul de telefon mobil, parola de acces, detalii privind sediul social al companiei tale, precum și alte informații relevante pentru serviciile solicitate.

Folosim aceste date pentru a-ți permite accesul pe site și pentru a livra serviciile pe care ai ales să le primești (newsletter, răspunsuri la întrebări, comentarii etc.). Baza legală pentru această prelucrare este intrarea și executarea unui contract la care ești parte (ori de câte ori realizezi operațiunile de mai sus, ești de acord cu termenii și condițiile de furnizare a acelor servicii).

Nu îți folosim datele pentru a-ți trimite comunicări de marketing decât dacă optezi în mod explicit pentru o astfel de comunicare. Chiar și în aceste cazuri, îți asigurăm că ai o opțiune ușor de folosit pentru a te dezabona (a-ți retrage consimțământul) în orice moment, fie în comunicarea însăși, fie contactându-ne.

Utilizarea site-ului arta-digitala.ro

arta-digitala.ro colectează în mod automat anumite informații, pe care le stochează în rapoartele sale de trafic. Informațiile despre care vorbim pot include IP-ul dispozitivului de pe care ne vizitezi, regiunea sau localizarea generală de unde accesezi site-ul, precum și tipul de browser, sistemul de operare ori dispozitivul de pe care ne accesezi. În plus, colectăm și un istoric al paginilor pe care le accesezi.

Utilizăm aceste informații în temeiul interesului nostru legitim de a observa în ce măsură paginile site-ului corespund nevoilor de afișare ale dispozitivului tău particular, pentru a diagnostica eventuale probleme pe care le au serverele noastre atunci când livrează pagini către anumite tipuri de dispozitive, pentru a analiza tendințe și a observa modul în care utilizatorii pot naviga mai bine în paginile noastre.

De asemenea, colectăm informații demografice statistice care ne ajută să identificăm preferințele utilizatorilor arta-digitala.ro. Folosim, de asemenea, cookie-uri, despre care poți citi în secțiunea de mai jos.

Cookie-uri și alte tehnologii similare

Site-urile nu aveau memorie la începuturile internetului. Astfel, nu era posibilă autentificarea vizitatorilor și utilizarea unor ajutoare precum coșurile de cumpărături, în cazul magazinelor online sau alte mecanisme care ajută utilizatorul și site-ul să se recunoască la alte vizite.

Cookie-urile au fost inventate pentru a remedia această problemă. Ele sunt mici fișiere text, plasate pe terminalul utilizatorului, care joacă rolul de memorie a site-ului. Ori de câte ori un utilizator accesează un anumit site, acesta poate scrie sau citi în cookie-ul pe care l-a plasat pe terminal informații pe care utilizatorul le-a transmis deja către website, direct sau indirect.

Noi folosim cookie-uri și tehnologii similare pe arta-digitala.ro.

Cookie-urile sunt fișiere text mici plasate pe computer sau pe dispozitive mobile când accesați site-uri web. Cookie-urile „directe” sunt stabilite de domeniile pe care le vizitați în acel moment (ex. arta-digitala.ro). Cookie-urile „terțe” sunt stabilite de alte domenii decât cele ale site-urilor pe care le vizitați (ex. alte domenii decât arta-digitala.ro).

Beaconii web sunt imagini pixel transparente utilizate pentru colectarea de informații despre utilizarea site-ului.

La fel ca în cazul cookie-urilor, tehnologia care permite stocarea locală permite website-urilor să stocheze informații pe un terminal (computer, telefon mobil etc.). Această tehnologie permite o stocare, de regulă, persistentă și, spre deosebire de cookie-uri, datele stocate acolo nu sunt transferate pe internet ori de câte ori website-ul este vizitat de un anumit utilizator. arta-digitala.ro nu folosește astfel de tehnologii.

Codul de publicitate mobilă este un identificator unic (ID) stabilit de sistemul de operare al dispozitivului tău mobil. Acest ID ajută aplicațiile pe care le instalezi pe dispozitiv și care pot conține reclame să te recunoască. Majoritatea dispozitivelor permit aplicațiilor să acceseze în mod prestabilit ID-ul de publicitate mobil. Cu toate acestea, poți modifica setările dispozitivului pentru a împiedica dispozitivul să partajeze acest cod cu diverse aplicații.

Categorii de cookie-uri utilizate

Cele mai multe cookie-uri pot fi incluse într-una dintre categoriile de mai jos:

(a) Strict Necesare: Aceste cookie-uri sunt esențiale în furnizarea serviciilor solicitate de către utilizatori. Fără ele, website-ul nu poate funcționa ori livra serviciile furnizate.

Exemplu de cookie-uri strict necesare utilizate de arta-digitala.ro:

HostNume (cookie ID)Domeniul care plasează cookie-ulScopul cookie-uluiPerioada de viață a cookie-ului
arta-digitala.roCookieConsentarta-digitala.roStochează stadiul consimțământului utilizatorului1 an
arta-digitala.roPHPSESSIDarta-digitala.roPăstrează statusul sesiunii pentru cererile de paginiSesiune

(b) Performanță: Aceste cookie-uri colectează informații despre modul în care utilizatorii utilizează un site web, cum ar fi paginile cele mai populare, ce metodă de conectare între pagini este cea mai eficientă și dacă utilizatorii întâmpină mesaje de eroare pe paginile web. Aceste cookie-uri ne permit să oferim o experiență de înaltă calitate utilizatorilor noștri.

Exemplu de cookie-uri de performanță utilizate de arta-digitala.ro:

HostNume (cookie ID)Domeniul care plasează cookie-ulScopul cookie-uluiPerioada de viață a cookie-ului
google-analytics.com_gagoogle-analytics.comFolosit pentru a deosebi utilizatorii2 ani
google-analytics.com_gidgoogle-analytics.comFolosit pentru a deosebi utilizatorii24 ore

(c) Funcționale: Aceste cookie-uri țin minte alegerile pe care le faci, pentru a îmbunătăți experiența ta.

Politica de Confidențialitate și Cookie-uri

Opțiunile tale privind cookie-urile
Pe arta-digitala.ro, folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare. Poți ajusta setările din browser pentru a bloca toate cookie-urile, dar acest lucru ar putea afecta funcționalitatea site-ului. Browserul tău poate permite, de asemenea, ștergerea cookie-urilor la închiderea aplicației. Totuși, este posibil să păstrezi anumite cookie-uri preferate, permițându-ți să specifici site-urile autorizate să utilizeze cookie-uri.

Dacă dorești să optezi pentru a nu fi urmărit de Google Analytics, te rugăm să vizitezi: http://tools.google.com/dlpage/gaoptout.

Transferul de informații
Pe arta-digitala.ro, ne angajăm să protejăm datele tale personale. Vom dezvălui informațiile tale doar în scopurile specificate, respectând legislația în vigoare. Informațiile tale personale pot fi comunicate:

  • Companiilor din grupul nostru: Datele tale pot fi partajate cu VelDesign și companiile afiliate, pentru scopuri administrative interne.
  • Terților: În cazul în care avem consimțământul tău sau dacă suntem obligați prin lege. Acest lucru poate include agenții care ne ajută în gestionarea site-ului, procesărilor de plăți sau a campaniilor de marketing.

Regulamentul de Confidențialitate și Drepturile Utilizatorilor

Regulamentul recunoaște persoanelor vizate o serie de 8 drepturi importante (operatorul este cel obligat să se asigure de respectarea lor):

  1. Dreptul la informare (art. 13 și 14 GDPR) – Acesta le permite persoanelor vizate să știe, chiar de la momentul la care se face colectarea, modul în care se vor utiliza acele date, către cine vor fi ele dezvăluite ori transferate, ce drepturi au persoanele în cauză cu privire la datele prelucrate etc.
  2. Dreptul de acces la date (art. 15 GDPR) – Îți permite să obții, din partea noastră, o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care te privesc și, în caz afirmativ, acces la datele respective și la alte informații utile.
  3. Dreptul la ștergerea datelor (art. 17 GDPR) – Îți permite să obții din partea noastră ștergerea datelor cu caracter personal care te privesc, fără întârzieri nejustificate. Există, totuși, și excepții de la această regulă, cum ar fi ideea că unele date sunt prelucrate pentru a oferi publicului dreptul la informare, că sunt prelucrate în scopuri statistice ori de arhivare, că sunt prelucrate pentru îndeplinirea unei obligații legale ori că le prelucrăm pentru constatarea sau apărarea unui drept în instanță.
  4. Dreptul la rectificarea datelor (art. 16 GDPR) – Îți permite să obții de la noi, fără întârzieri nejustificate, rectificarea sau completarea datelor cu caracter personal inexacte care te privesc.
  5. Dreptul la restricționarea datelor (art. 18 GDPR) – Este un drept cu caracter temporar. În unele situații, între momentul în care, spre exemplu, luăm decizia de a șterge anumite date și ștergerea efectivă a acestora, ne trimiti o cerere prin care te opui ștergerii, motivând faptul că ai nevoie de aceste date pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță. Ca urmare a unei astfel de solicitări, vom „îngheața” datele oprind prelucrarea lor pentru o anumită perioadă de timp.
  6. Dreptul la portabilitatea datelor (art. 20 GDPR) – Ai dreptul de a primi datele cu caracter personal care te privesc și pe care le-ai furnizat operatorului, într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat și ai dreptul de a transmite aceste date altui operator, fără obstacole din partea noastră.
  7. Dreptul la opoziție (art. 21 GDPR) – Ai dreptul de a te opune, spre exemplu, prelucrării datelor tale personale, atunci când acestea sunt prelucrate în scop de marketing direct. În toate newsletterele care provin de la arta-digitala.ro, vei avea întotdeauna posibilitatea să te dezabonezi.
  8. Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată – arta-digitala.ro nu realizează astfel de profilări care să fie urmate de decizii automatizate cu efect juridic sau similar semnificativ pentru persoana vizată.

Dreptul de a depune o plângere
Poți face o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod postal 010336, București, România. +40.318.059.211 / +40.318.059.212, anspdcp@dataprotection.ro.

Te rugăm să ai în vedere și următoarele:

  • Perioada de timp: Vom încerca să răspundem la solicitarea ta în termen de 30 de zile și putem prelungi acest termen din motive specifice.
  • Restricționarea accesului: În anumite situații, este posibil să nu-ți putem oferi acces la toate sau la unele dintre datele tale personale datorită dispozițiilor legale.
  • Fără identificare: În unele cazuri, este posibil să nu putem căuta datele tale personale datorită identificatorilor furnizați în solicitarea ta.

Securitate
arta-digitala.ro se angajează să protejeze datele tale personale împotriva pierderii, utilizării incorecte, divulgării și accesului neautorizat. Măsurile tehnice includ criptarea și utilizarea certificatelor de securitate SSL pentru criptarea datelor în tranzit.

Schimbări în nota de informare
Ne rezervăm dreptul de a modifica această notă de informare. Te încurajăm să revii la această pagină pentru a verifica eventualele actualizări.

Informații de contact
Pentru întrebări legate de protecția datelor și pentru a exercita drepturile tale legale, te rugăm să ne contactezi la: [gdpr@arta-digitala.ro], [București, str. Mircea Vulcanescu Nr. 94 Corp C ap. 1 arta-digitala.ro].