Într-o vreme când frica devenise lege, iar tăcerea era singura formă de supraviețuire, o femeie simplă dintr-un sat de munte a ales să lupte. Fără armă, fără rang, fără ură — doar cu pâine, credință și o inimă care n-a fost învinsă de tortură. Numele ei era Elisabeta Rizea.
O poveste adevărată din munții României
Elisabeta Rizea s-a născut în 1912 în Domnești, Argeș, într-o familie de țărani. După instaurarea regimului comunist, ea și soțul său au sprijinit grupul de rezistență Haiducii Muscelului, condus de colonelul Arsenescu. Ea ducea în munți pâine, informații și curaj — toate ascunse sub broboadă și rochia de țesut gros.
A fost arestată, torturată și închisă de două ori. Prima oară a făcut 7 ani. A doua oară — 25, din care a făcut 12, până în amnistia din 1964. A fost atârnată de păr, bătută până la leșin, i-au fost distruse genunchii, dar n-a rostit niciun nume. N-a trădat. A fost declarată „dușman al poporului”, dar a rămas om.
După 1989, Elisabeta Rizea a devenit simbolul rezistenței anticomuniste. O bătrână fără regrete, dar cu o flacără nestinsă în glas:
„Mi-au luat pământul, căruța, și părul din cap… dar nu și sufletul.”
Despre piesă
Această melodie este un omagiu adus unei femei care merită să stea alături de cei mai mari eroi ai neamului românesc. .
Versurile piesei „Elisabeta Rizea”
Cine va rămâne-n cartea cu eroi?
Când ne-au luat pământul și ne-au pus-n lanțuri noi,
În satul de munte, cu pâinea în poală,
O femeie-a sfidat o putere mondială.
Ea nu avea armă, ci altceva mai drept,
Sufletul-n luptă și dragoste în piept.
Refren:
Spuneți-i numele, nu-l îngropați,
Elisabeta, cea care a luptat cu ai noștri frați.
N-a vândut un suflet, n-a cerut vreun dar,
A luptat cu sânge, cu dor și cu har.
A luptat, nu cu ură, ci cu pâine,
Pentru cei din munte, pentru țara de mâine.
Ani în închisoare, cu genunchii sfărâmați,
Cu părul smuls și ochii uscați,
Cu limba se-nchina, când mâinile îi erau legate,
Dar sufletul îi zbura-n libertate.
Elisabeta Rizea luptătoare
Cu libertate-n suflet și inima tare.
Elisabeta Rizea neclintită
N-a spus un nume, oricât a fost rănită.
Refren
Spuneți-i numele, nu-l îngropați,
Elisabeta, cea care a luptat cu ai noștri frați.
N-a vândut un suflet, n-a cerut vreun dar,
A luptat cu sânge, cu dor și cu har.
A luptat, nu cu ură, ci cu pâine,
Pentru cei din munte, pentru țara de mâine.
Doisprezece ani de închisoare, torturată și bătută
Dar n-a cerut milă, niciodată n-a zis vreo scuză.
Când Regele-a venit, din liniște s-a auzit sunetul:
„Mi-au luat totul, dar nu și sufletul.”
Refren final
Spuneți-i numele, nu-l îngropați,
Elisabeta, cea care a luptat cu ai noștri frați.
N-a vândut un suflet, n-a cerut vreun dar,
A luptat cu sânge, cu dor și cu har.
A luptat, nu cu ură, ci cu pâine,
Pentru cei din munte, pentru țara de mâine.
Elisabeta Rizea luptătoare
Cu libertate-n suflet și inima tare.
Elisabeta Rizea neclintită
N-a spus un nume, oricât a fost rănită.
În loc de final
Aceasta nu este doar o melodie. Este o mărturie. O rugăciune cu limba. O lecție de demnitate.
Elisabeta Rizea nu a fost doar o femeie – a fost a noastră națiune care a refuzat să-și vândă sufletul.
