Puține texte din literatura română reușesc să îmbine atât de puternic emoția patriotică, drama satului ardelean și forța expresivă a cuvântului ca „De demult…”, poezia lui Octavian Goga. Publicată pentru prima oară în volumul Poezii (1905) și inclusă ulterior în Ne cheamă pământul (1909), opera ilustrează viziunea autorului asupra luptei românilor din Transilvania pentru dreptate și libertate în vremea Imperiului Austro-Ungar.
Astăzi, textul își găsește o nouă viață prin transformarea sa într-o melodie acustică, cu influențe country, unde vocea gravă și plină de emoție a interpretului este însoțită de chitara și linii de dobro care adaugă profunzime și nostalgie. Această reinterpretare muzicală scoate la suprafață nu doar frumusețea artistică a versurilor, ci și actualitatea lor.
Semnificația titlului
Titlul „De demult…” trimite la vremurile de luptă și sacrificiu, dar și la memoria colectivă a poporului român. Poezia devine astfel o „scrisoare către împărat”, în care glasul țăranilor ardeleni răzbate prin intermediul juților și al preotului Istrate, cerând dreptate pentru nedreptățile îndurate.
Tema și viziunea despre lume
Tema centrală este condiția tragică a țăranului ardelean și lupta pentru păstrarea demnității și a pământului strămoșesc. Viziunea lui Goga este una realistă și militantă: poetul nu idealizează satul, ci surprinde tensiunea, sărăcia și nedreptatea socială, transformându-le într-un act de rezistență prin cuvânt.
„De demult…” este o mărturie artistică a suferinței și a rezistenței românilor ardeleni. În varianta sa muzicală, textul capătă un suflu nou, devenind o punte între trecut și prezent, între glasul țăranilor de altădată și sensibilitatea ascultătorului contemporan.
Versurile poeziei „De demult…”
Tot mai rar s-aud în noapte clopotele de la strungă..
Patru inşi la popa-n casă ţin azi sfat de vreme lungă.
Într-un sfeşnic ard pe masă două lumânări de ceară,
Plin de grije, peană nouă moaie popa-n călimară:.
„Patru juzi din patru sate, de la Murăş mai la vale,
Cu supunere se-nchină astăzi înălţimii-tale,.
Luminate împărate! Scriem carte cu-ntristare,
Ne-au luat păşunea domnii, fără lege şi-ntrebare..
Semne-avem, şi-n miezuine1 le-au fost pus de mult bătrânii,
De pe când în ţara asta numai noi eram stăpânii..
Nu mai sunt acum pe câmpuri, toate le-a sfărmat duşmanul,
Şi pe Ionuţ al Floarii ni l-au prăpădit, sărmanul.
Ne mor vitele-n ogradă şi ni-e jale nouă foarte
Şi, -nălţate împărate, noi n-am vrea să facem moarte!.
Dar ne vrem moşia noastră, vrem şi pentru mort dreptate!
Ale înălţimii-tale slugi supuse şi plecate,.
Am trimis această carte şi, precum ca să se ştie,
Scris-am eu, popa Istrate, în ziua de Sfânt-Ilie.
Iar noi patru juzi cu toţii nu ştim slova şi scrisoarea,
Punem degetul pe cruce şi-ntărim şi noi plânsoarea. „.
La fereastră-s zori de ziuă şi pătrund încet în casă,
Juzii, treji de gânduri grele, stau cu coatele pe masă.
O nădejde luminează feţele nemângâiete;
A-ntărit scrisoarea popa: la tot colţul o pecete.
Moş Istrate se ridică şi, cu mâna tremurată,
Pune cartea în năframă, de trei ori împăturată..
Înţolit de drum, jitarul Radu Roată se iveşte,
Vechi căprar din cătănie, ştie carte pe nemţeşte.
El aşază-n sân răvaşul şi sărută mâna popii,
Juzii strâng o dată mâna, le mijesc în gene stropii.
Stau cu popa-n pragul porţii, ochii lor spre drum se-ndreaptă
Când, cu traista subsuoară şi toiagu-n mâna dreaptă,.
În sclipirea dimineţii, care rumeneşte satul,
Radu Roată pleacă-n lume, cu scrisoare la-mpăratul.
” Am trimis această carte şi, precum ca să se ştie,
Scris-am eu, popa Istrate, în ziua de Sfânt-Ilie.
Iar noi patru juzi cu toţii nu ştim slova şi scrisoarea,
Punem degetul pe cruce şi-ntărim şi noi plânsoarea. „.
Concluzie
Poezia „De demult…” este una dintre cele mai puternice creații ale lui Goga, unde glasul țăranilor ardeleni devine vocea întregului popor român. În versiunea transpusă pe muzică, textul capătă o nouă dimensiune: fiecare vers este trăit și simțit, ca o rugăciune și ca un strigăt de dreptate.
Notă importantă:
Octavian Goga a avut, în viața sa ulterioară, un rol controversat în politica românească și a fost asociat cu ideologia legionară. Totuși, poezia „De demult…” a fost scrisă mult înainte de această perioadă și nu are legătură cu activitatea sa politică ulterioară. Textul trebuie înțeles strict în contextul său literar și istoric, ca expresie a durerii și speranței țăranilor ardeleni, nu ca un manifest politic.
