Versuri de Adrian Păunescu
Într-o lume în care totul trece, Vitoria Lipan rămâne.
Piesa „Ce mai faci, Vitoria Lipan?” este o reinterpretare muzicală de tip folk-rock a unei povești fundamentale pentru identitatea culturală românească. Inspirată exclusiv din versuri poetice care aduc omagiu eroinei din Baltagul de Mihail Sadoveanu, melodia devine o mărturisire lirică despre durere, credință și loialitate eternă.
Compoziția îmbină sunetul acustic cu o atmosferă mistică de munte. Este o piesă narativă, fără refren în sensul clasic, dar cu o forță poetică rar întâlnită. E genul de cântec care nu doar se ascultă, ci se trăiește.
Versuri – Ce mai faci, Vitoria Lipan?
Ce mai faci, prin munţi ce ţi-l ascund
pe bărbatul tău ce-a fost cioban,
ce mai faci sub cetini şi pe prund,
ce mai faci, Vitoria Lipan?
Duhul lui mereu în preajma ta
ţi-a-nsoţit umbrire și lumini
şi atât de mare se-arăta
că n-aveai nici loc să te închini.
El te-a dus pe drumu-adevărat,
el ţi-a dat şi drept să judeci tu,
prefăcându-ţi dorul de bărbat
în ceva ce n-are nume, nu.
Iernile sunt tragice în munţi,
de când este muntele sub cer,
numai la botezuri şi la nunţi
şi la moarte rudele te cer.
A trecut sau n-a trecut un an?
Ai aflat, sau n-ai aflat ce-a fost?
Ce mai faci, Vitoria Lipan,
judecata are totuşi rost?
În prăpăstii viscolite rău,
pe cărări uitate şi de paşi,
va mai fi fiind bărbatul tău,
cum să-l poţi uita şi cum să-l laşi?
N-are nimeni nici puterea ta,
nici credinţa de-a umbla pe jos,
în prăpăstii, spre a ţi-l afla
pe ciobanul tragic şi frumos.
Turme vor mai fi şi vor muri,
oameni se vor stinge peste tot,
munţii se vor sparge într-o zi,
or să poată cei ce nu mai pot.
Dar credinţa ta că el e-aici
va rămâne până la sfârşit,
n-ai să oboseşti şi n-ai s-abdici,
vei iubi mereu ce ai iubit.
Şi mai trec un secol şi un an
şi în munţi legenda va da glas,
cum că tu, Vitoria Lipan,
credincioasă ţie ţi-ai rămas.
Şi-ntr-o zi ai să te stingi şi tu
terminându-ţi drumul pe pământ,
când lătratul, spre un punct bătu,
unde Nechiforul tău e frânt.
Munţii ţi se clatină-n priviri,
te măriţi din nou cu omul drag,
sunteţi împreună iarăşi miri,
sângele s-a şters de pe baltag.
