În fiecare an, în noaptea dintre 29 și 30 noiembrie, România respiră o magie pe care puține popoare o pot înțelege pe deplin. În vreme ce lumea occidentală se pregătește de dovleci sculptați, costume de Spiderman și trick-or-treat, noi avem o tradiție mult mai veche, mai adâncă și mai misterioasă: Noaptea Sfântului Andrei.
Această noapte este considerată, din vechime, una dintre cele mai puternice și mai încărcate momente magice din anul mitologic românesc. Străbunii noștri nu aveau nevoie de decoruri — elementele supranaturale erau deja aici, în poveștile lor, în mituri, în păduri, în câmpuri, în cer.
Creaturile noastre: de o mie de ori mai vechi decât Halloween-ul
Zmei, strigoi, iele, căpcăuni, moroi, Samca, Solomonari, Vâlve, Muma Pădurii…
Sunt doar câteva dintre ființele care populează folclorul românesc. Nu sunt invenții moderne, nu sunt importuri culturale — sunt rădăcini ale unui popor care, de secole, a trăit în legătură directă cu misterul.
În melodia ta, aceste creaturi prind din nou viață:
- ielele dansează sub lună,
- strigoii se ridică,
- balaurii veghează satele,
- Muma Pădurii șoptește din întuneric,
- iar Satan râde demonic de pe deal, într-o scenografie deloc străină de tradiția noastră.
Este o reafirmare a faptului că folclorul românesc este extrem de bogatși elementele mitologie erau-n România cu mult înainte ca Halloween-ul să fie o sărbătoare comercială..
Noaptea Sfântului Andrei — între magie, frică și ritual
În tradițiile românești, această noapte este asociată cu:
- protecția gospodăriilor,
- ritualuri de alungare a spiritelor,
- semne, premoniții și vise profetice,
- dansurile ielelor,
- vârtejuri, vâlve și lumini stranii,
- magie pastorală și descântece străvechi.
Nu e doar o noapte „de speriat copiii” — e un punct de contact între văzut și nevăzut, între lumi.
Halloween? Ha-ha-ha, nepoate…
Melodia ta începe perfect: „Halloween? Ha-ha-ha, nepoate…”
E o punere în oglindă a două lumi:
- una artificială, comercială,
- și una autentică, ancestrală, misterioasă.
Versuri:
„Halloween? Ha-ha-ha, nepoate
Noi aveam Noaptea Sfântului Andrei,
Iar cei ce o serbează, să te ferești de ei.”
La noi, balaurii vegheau peste sate,
Strigoii se ridicau în noapte,
Iar de la Muma Pădurii auzeai din când în când șoapte.
N-avem ce să facem cu dovleci,
căci nu o să ne protejeze în nopțile reci.
Cine are nevoie de dovleci luminați,
Când avem zmei și strigoi adevărați?
În suflet, legendele străbunilor trăiesc,
Și cu fiecare mit, spiritele ne vorbesc.
Ielele dansează-n cerc, pe câmpuri cu rouă,
Vâlvele veghează – sub luna nouă.
Solomonarul ridică furtuni din nori,
Și Murgilă trece încet peste zori.
Baba Dochia plânge în ger,
Păcală râde amar sub cer,
Zmeul cade, iar Făt-Frumos se ridică –
Și misterul care ne învăluie nu se explică.
Balaurii, căpcăunii, strigoii și ielele,
Toți se ridică din povești și ne veghează stelele.
Prin păduri, Samca plânge,
Iar Știma Apelor etern setea frânge.
În suflet, legendele străbunilor trăiesc,
Și cu fiecare mit, spiritele ne vorbesc.
De la Meșterul Manole până la Miorița,
Iar și iar ne-apăram credința.
Moroii dansează, strigoii ne privesc,
Și misterele trecutului iar ne învelesc.
„Balaurii, căpcăunii, strigoii și ielele,
Toți se ridică din povești și ne veghează stelele.
Prin păduri, Samca plânge,
Iar Știma Apelor etern setea frânge.”
În suflet, legendele străbunilor trăiesc,
Și cu fiecare mit, spiritele ne vorbesc.
De la Meșterul Manole până la Miorița,
Iar și iar ne-apăram credința.
Moroii dansează, strigoii ne privesc,
Și misterele trecutului iar ne învelesc.
În noaptea Sfântului Andrei,
Să te ferești de ei…”
Gânduri de final
Noaptea Sfântului Andrei nu este doar o tradiție.
Este o poartă.
O poveste transmisă din generație în generație.
O fereastră către sufletul mitologic al poporului român.
Arta creată pentru aceasta piesă este făcută după indicațiile tehnice ale miturilor și o să fie expusă ulterior într-o categorie separată.
