Un strigăt din uzină, adus în era digitală

Versurile originale, scrise la începutul secolului XX, sunt un rechizitoriu liric împotriva exploatării muncitorilor, a abuzurilor sistemice și a tăcerii forțate. În remix, această poezie capătă viață nouă, ca un val de revoltă ce izvorăște dintr-un trecut dureros pentru a lovi în plin prezentul alienant.

Refrenele se înalță prin coruri ample și orchestră de coarde dramatice, iar strofele păstrează o interpretare brută, aproape declamativă, cu tonuri de furie mocnită și durere lucidă. Nu este doar o piesă muzicală, ci o experiență viscerală, în care ascultătorul devine martor – și complice – la o revoluție poetică.

Neculuță: poetul uitat al celor ce trudesc

Puțini își mai amintesc de Dumitru Theodor Neculuță, poet muncitor, autodidact și socialist convins, care a trăit și scris pentru cei care nu aveau voce. „Cor de robi” nu este doar o poezie – este un act de rezistență scris cu sângele celor umiliți și obidiți. În versiunea remixată, aceste versuri nu îmbătrânesc, ci ard din nou – poate mai aprig ca oricând.

Un cântec pentru toți cei ce nu se mai tem

„Cor de Robi” nu este doar despre trecut. Este despre realitatea prezentului, despre sistemele care încă strivesc, despre muncitorii de azi, despre oboseala care nu mai este tăcută. Este un apel la demnitate, la unitate, la dreptate.

Piesa se încheie cu o viziune utopică: pământul tuturor, dreptate pentru toți, un viitor în care „frați de dor și gând” trăiesc în armonie. Este un final solemn, dar plin de speranță – un contrast dureros cu începutul plin de lanțuri și bici.


Versuri: Cor de Robi

Muncim din greu și pe-ntrecut
Să vă sporim averea,
Căci, rînd pe rînd, cum v-a plăcut,
Din forța noastră v-ați făcut
În contra forței noastre scut
Precum avut-ați vrerea.

Muncim bătuți și înjurați
În lanțul vrerii voastre.
De mici copii ne ferecați,
Cu munci de iad ne-mpovărați
Și rîdeți voi cei ne-ndurați
De plîngerile noastre.

Cruzimea voastră de păgîni
Pe drumuri ne aruncă
Cînd suntem bolnavi ori bătrîni,
Căci vi-s mai dragi ai voștri cîini
Ca noi, cînd ni s-au dus din mîni
Puterile de muncă!

Ne-nchideți viața ca-n mormînt,
În fabrici și uzine,
Și ne răpiți al firii cînt
Și florile și cerul sfînt
Și dulcea batere de vînt
Și zările senine.

Ne stingeți al vieții drag
Și toată bucuria…
Și albi și rumeni ca un frag,
Zîmbind cînd ne vedeți șirag
De foame-mpinși la-al vostru prag
Să vă cerșim robia.

Copiii dragi, ni-i aruncăm
Și mila ne omoară!
Și mila-n plîns ne-o înecăm.
Căci foamea cum să le-o-mpăcăm?
Cînd după muncă noi plecăm
Flămînzi din zori în sară!

În bietul nostru suflet frînt
Răbdarea-și frînge vadul.
Și totuși n-avem crezămînt,
Și pentru noi, sub cerul sfînt,
Din tată-n fiu pe-acest pămînt
Ne tot întindeți iadul.

În cîmp, la munci plecăm în zori
Copii, și tați și mame,
Și-n foc de soare și-n sudori
Muncim să v-adunăm comori,
Călăilor – neștiutori
De trudă și de foame!

Ai voștri zbiri cu cap zălud,
Cînd truda grea ne frînge,
De-al vostru plac ei nu ne-aud
Nici rugi, nici plîns, ci tot mai crud
Pe trup ne ard cu biciul ud
Și greu de-a nostru sînge!

Pierim topiți de chin și boli,
Ne frînge jelea, pieptul!
Răbdînd, la voi trimitem soli
Cu plîns în jălbi, și stăm domoli,
Că-n legi ați scris:” Să nu te scoli
Cu sila să-ți iei dreptul”.

Dreptatea noastră – sfînt odor,
Voi ne-ați închiso-n carte.
Și-ai noștri toți dreptate vor,
Dar vrerii lor ei pun zăvor,
Căci astăzi al dreptății dor
E lanț, și plumbi, și moarte…

Din prunci și pîn’ pierim moșnegi
Tot bici de foc ne bate!
Și ne-ați legat în lanț de legi,
Și bir, și oști, și popi, și regi,
Și raiul vieții voastre-ntregi
Ne-ați tot trîntit în spate!

De-amarul greu, de nenoroc,
Ni-i stins din piept avîntul.
Ni-i cîntul plîns și plînsul foc,
Dreptatea batere de joc
Și-abia avem pe lume loc
Să ne săpăm mormîntul.

Și-al tuturor e-acest pămînt
A tuturor dreptatea,
Și-amarul plîns și dragul cînt
Și tot ce-i bun, frumos și sfînt
Și totuși pînă la mormînt
Ne ducem greutatea.

Dar într-o zi, din văi, din munți,
Din sate și orașe,
Voinici, femei, bărbați cărunți
Se vor scula, și tari, și crunți
Vor pune-n praf a voastre frunți,
Jivinilor trufașe!

Și tigri fi-vor blînzii miei,
De s-o-ngrozi și firea
Cînd răsculați cu sfînt temei,
Cu brațe de puternici zei,
În neagra răsculare a ei
Va trece prăbușirea!

Ca recea spaimă tremurînd,
În tină, la picioare,
Iertare veți cerși, plîngînd…
Iar noi, trufași pe voi călcînd,
Vom rîde-n hohot auzind
Că mai cerșiți iertare.

La cerul greu de îndurări
Zvîrli-vom răzvrătirea
Un iad de țipăt și strigări
Și mări de flăcări, mîndre mări,
Vor bate-n cer, spre depărtări,
Gonind din lume zarea…

Poveștilor și morții dînd
Sodoma și Gomora,
Cei buni, călăi, nemaiavînd,
Trăi-vor frați de dor și gînd,
C-un rai aevea îmbrăcînd
Pămîntul tuturora.

Reda-vom sfîntului pămînt
Odihnă și frăție!
Căci toți cu drag și-or da avînt
Spre tot ce-i bun, măreț și sfînt,
Și-n veci de veci vor zice-n cînt:
Dreptate, slavă ție!


Muzică pentru cei care știu ce înseamnă muncă, umilință și luptă pentru dreptate. Cu rădăcini într-o poezie scrisă cu mult înainte ca regimul comunist să se instaureze în România, piesa nu promovează ideologii politice, ci scoate la lumină suferința muncitorilor și nevoia profundă de egalitate. Arta-Digitala.ro nu susține comunismul sub nicio formă. Este un omagiu adus curajului celor care, în vremuri de tăcere și abuz, au avut forța să strige:

„Dreptate, slavă ție!”

Vânătorii de Munte – Stâlpii Solitari ai RomânieiIstoric

Vânătorii de Munte – Stâlpii Solitari ai României

AndreiVAndreiVoctombrie 8, 2024
Fericită Fără Tine – O piesă despre libertate, vindecare și forță interioarăConcept

Fericită Fără Tine – O piesă despre libertate, vindecare și forță interioară

AndreiVAndreiViulie 8, 2025
Explorarea Emoțiilor în „Nedumerire” de Agatha BacoviaReînnoire

Explorarea Emoțiilor în „Nedumerire” de Agatha Bacovia

AndreiVAndreiVoctombrie 25, 2024

Leave a Reply