Poetul Ion Pillat, cunoscut pentru sensibilitatea și frumusețea creațiilor sale, ne oferă prin poezia „Era odată la Medina” o incursiune într-o lume de basm, unde iubirea, dorul și magia nopților orientale își dau întâlnire. Această poezie evocă o poveste plină de melancolie, contrastând dorința arzătoare cu frumusețea intangibilă a iubirii pierdute.
Imaginea grădinilor cu lună, a cântărețului ce își închină sufletul artei, dar și a fată cu farmecul unei iasomii, .
Interpretare și Mesaj
Poezia „Era odată la Medina” ne invită să reflectăm asupra fragilității și intensității sentimentelor omenești. Imaginea cântărețului care își cântă dorul fără să fie auzit, și a iubiri care înflorește pe neașteptate, dar într-un alt suflet, aduce în prim-plan complexitatea relațiilor și efemeritatea momentelor de pasiune.
Această poezie este mai mult decât o poveste; este o călătorie în lumea sufletului, sub lumina lunii și parfumul iasomiei. Ion Pillat ne arată cum, chiar și în pierdere, există frumusețe și o poezie profundă care merită celebrată.
Versuri
Era odata la Medina,
O fata ca o iasomie,
Era un cantaret odata
Care-si zicea pe struna dorul.
Doi ani stapan si rob durerii
Trai visand o vecinicie,
Si seara prin gradina cu luna
In stihuri isi canta dorinta.
Domnea pe vremuri la Medina
Peste norod un fiu de rege
Inalt, frumos ca un luceafar
Cum se cuvine unui – Khalif.
Si fata il zari o data
O seara prin gradini cu luna,
Si ea privindu-l fara veste
In piept ii inflori iubirea.
Tot bate cantaretul struna,
De dorul ei tot se framanta,
Dar ea n-aude si nu vede
Si altul parca ii graieste.
Da, altul pentru ea se stinge
Si altul pentru ea suspina,
Iar seara prin gradini cu luna
E umbra lui care se pierde.
„Era odată la Medina” rămâne un exemplu extraordinar al artei poetice românești. Este un cântec al iubirii și al dorului, o poveste spusă cu emoție și rafinament. Fiecare cititor sau ascultător poate descoperi în aceste versuri o parte din propria poveste.
